CARANSEBEȘ – Bărbatul de 46 de ani din Caransebeș acuzat că și-a omorât prietenul de pahar, lovindu-l cu un topor în cap, în noiembrie 2024, nu i-a înduplecat pe magistrații Curții de Apel Timișoara să-i micșoreze pedeapsa. Aceștia i-au respins apelul și au menţinut sentinţa Tribunalului Caraș-Severin, prin care Dan Iulian Boboloacă, pe care caransebeșenii îl cunoșteau după porecla „Bighi”, a fost condamnat la 23 de ani și 6 luni de închisoare cu executare!
CARAȘ-SEVERIN – Și deputatul PNL de Caraș-Severin, Marcel Vela, a atras atenția asupra stării tot mai proaste a drumului național DN6/E70, după ce, în ultimele zile, mai multe autoturisme au fost avariate din cauza gropilor apărute în carosabil!
CARAȘ-SEVERIN – Astăzi, 24 ianuarie 2026, se împlinesc 167 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), un eveniment crucial din istoria poporului român și o încununare a unui ideal național realizat la București prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Țării Românești!
CARAȘ-SEVERIN – Acestea sunt câteva direcții de acțiune prin care AquaCaraș SA își propune în 2026 creșterea calității serviciilor!
CARAȘ-SEVERIN – Subiectul stării critice a Drumului Național 6, pe tronsonul Caransebeș – Orșova, capătă o nouă evoluție. Doru Coșei, consilier județean în Caraș-Severin, a anunțat că a primit un răspuns oficial din partea Secretariatului General al Guvernului, ca urmare a petiției transmise privind degradarea severă a drumului!
REȘIȚA. În vederea eliminării unei avarii apărute spontan pe str. Mărăști, se va sista furnizarea apei potabile astăzi 23.01.2026 de la ora 13:00-15:30. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Mărăști și str. Pavel Chinezu!
CARANSEBEȘ – A pățit-o un caransebeșean, client mai vechi al polițiștilor, care, pe finalul anului trecut și începutul acestuia, a intrat în mai multe locații din municipiu de unde ar fi sustras bunurile!
CARAȘ-SEVERIN – Detașamentul de Pompieri Reșița a desfășurat astăzi un antrenament specific de salvare a persoanelor căzute în lacuri înghețate, acțiunea fiind organizată în conformitate cu dispozițiile transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență!
CARAȘ-SEVERIN – Începută la DSP cu managerii de spital, dezbaterea informativ-educativă va continua sub o formă sau alta la nivelul unităților din județ!
CARAȘ-SEVERIN – Marius Bahan, fost antrenor al echipei CSM Reșița și cu peste 20 de ani de experiență în handbal, și Snezan Radosavlevici, își propun să facă performanță și la Oravița. Prima ședință de antrenament a filialei din Oravița a clubului ACS Viitorul Caraș-Severin va avea loc marți, 27 ianuarie, începând cu ora 19:00!
