CARAȘ-SEVERIN – Prima manșă din derby-ul campionatului, dintre FC Nera Bogodinț și CSM Caransebeș, s-a încheiat la egalitate, 1-1. Lupta pentru supremație în Liga a IV-a Caraș-Severin continuă!
REȘIȚA – Din lotul celor de la CSA Steaua fac parte jucători cu nume, precum Dragoș Nedelcu, Bogdan Chipirliu și Nicolas Popescu, însă ”perla” roș-albaștrilor este considerat Ianis Doană (18 ani), fotbalist transferat în vara acestui an de la CSM Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Principala cauză a deceselor din ultimii zece ani, conform statisticii bazate pe certificate, au reprezentat-o bolile aparatului circulator!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela salută inițiativa Guvernului României de a simplifica procesul de construire și autorizare pentru locuințele de până la 150 de metri pătrați!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul AUR de Caraș-Severin, Samuel Miclău, trage un semnal de alarmă privind starea drumului național 6, pe tronsonul Orșova – Caransebeș, un segment de infrastructură rutieră cunoscut de ani buni drept „drumul morții“!
CARAȘ-SEVERIN – 50 de tineri cărășeni și sârbi au învățat lecția voluntariatului, a spiritului de orientare și a protejării mediului într-un minunat cadru natural, în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița!
REȘIȚA – CSM Reșița a suferit o înfrângere dureroasă pe teren propriu, scor 0-1, în fața celor de la Poli Iași, într-un meci în care rosso-nerii au dominat mare parte din joc, dar au irosit numeroase ocazii clare de gol!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut sâmbătă, 25 octombrie, cu Poli Iași, scor final 0-1, în etapa a XI-a a Ligii 2!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor de renovare energetică la blocul de pe Bulevardul Republicii nr. 3, inclus în Lotul II al proiectului „Renovarea energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Municipiul Reșița“!
CARAȘ-SEVERIN – Administrația Parcului trage un semnal de alarmă cu privire la sancționarea activităților ilegale desfășurate în perimetrul ariei naturale protejate!
