CARAȘ-SEVERIN – Incendiile de vegetație, puse de cele mai multe ori intenționat, continuă să facă ravagii în județ, arzând lunar suprafețe de zeci de hectare!
ADVERTORIAL. Acum este mult mai ușor să găsești un salon de hair and beauty din orașul tău. Online este mai simplu și mai eficient ca oricând. În plus, oricine are nevoie, la un moment dat, de un serviciu de înfrumusețare, fie că vorbim de un tuns, vopsit, epilat sau manichiură.
REȘIȚA – Cele patru terenuri din Reșița au fost redeschise, spre închiriere, pentru iubitorii de sport!
CONSTANTIN DAICOVICIU – Ca urmare a unei investiţii ce vizează zonele cu risc ridicat de inundaţii sau ruperi de mal, în ultima perioadă în comuna Constantin Daicoviciu s-au efectuat ample lucrări de decolmatare şi lărgire a albiei pârâului Măcicaş, care străbate satele Prisaca şi Zăgujeni!
REȘIȚA – La sfârşitul săptămânii trecute, pe Arena Naţională din Bucureşti a avut loc megaconcertul „We Are One”, eveniment muzical organizat de Pro Tv şi Kiss FM pentru ajutorarea refugiaţilor din Ucraina!
CARANSEBEȘ – Fondurile sunt destinate dotării Secției de Neonatologie, care a trecut printr-un amplu proces de renovare, primul de asemenea anvergură de când s-a înființat secția, adică de jumătate de secol!
REȘIȚA – Tinerii pun umărul la plantări între 15 martie și 15 aprilie. Tonul l-au dat elevii de la Colegiul Tehnic. Scriem asta deoarece pe 10 dintre ei, însoțiți de doamna directoare Elena Rancu, i-am găsit pe „șantier”, adică pe dealul din zona Doman, acolo unde se întind cele 25 ha de teren!
CARAȘ-SEVERIN – Războiul ruso-ucrainean are efecte negative și asupra bătrânului combinat de pe malurile Bârzavei, afectați fiind angajații reșițeni. Sindicatele apelează la măsuri din partea Guvernului!
REȘIȚA. Municipiul Reșița, cu sediul în localitatea Reșița, strada Piața 1 Decembrie, nr.1A, identificată prin CUI 3228764, reprezentată prin Primar Popa Ioan, titular al PLANULUI: ,,Amenajamentul Fondului Forestier Proprietate Publică Locală aparținând U.A.T. Reșița, constituit în U.B. I. Reșița, Jud. Caraș-Severin’’, anunța publicul interesat asupra elaborării primei versiuni a planului, respectiv depunerea lui în vederea declanşării etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.
CARANSEBEȘ. Ministerul Finanțelor. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin. Serviciul Fiscal Municipal Caransebeş. Dosarele executare nr. 318 / 2018. Nr. 3185 din 28.02.2022. Anunţ privind vânzarea bunurilor mobile.
