CARANSEBEȘ – Asta i-a asigurat primarul Felix Borcean pe consilierii locali care au vrut să afle situația unităților de învățământ din municipiu cu câteva zile înainte de începerea noului an școlar!
CARAȘ-SEVERIN – Cele mai multe dintre acestea (37) au fost pentru acordarea de prim ajutor calificat. Mai grave au fost două incendii, unul produs la o casă din Vrani, unde un bărbat a fost găsit mort, iar cauza probabilă ar fi fumatul, iar altul la un șopron din Caransebeș, unde focul ar fi fost pus intenționat!
CARANSEBEȘ – E opinia primarului Caransebeșului, care consideră că certurile între partide împiedică proiectele de dezvoltare din Caraș-Severin! Felix Borcean a făcut aceste declarații în contextul acordării de către Consiliul Local Caransebeș a unui acord de principiu pentru folosirea unei suprafețe de teren necesare Domeniului Schiabil Nedeia, proiect donat de Romeo Dunca județului!
VEST – Unul din cele mai importante drumuri din zona de vest a țării primește un strat nou de asfalt, anunță cei care răspund de DN 6, DRDP Timișoara. Lucrările pe tronsonul Caransebeș-Lugoj au început în luna iulie a acestui an și sunt aproape gata!
CARANSEBEȘ – În opinia fostului șef de gară, la atât se ridica despăgubirile pentru perioada când nu s-a putut folosi de stadionul CFR. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Felix Borcean, după o întâlnire pe care a avut-o în această săptămână cu Alexandru Silvășan!
CARANSEBEȘ – Asociația de Dezvoltare Intracomunitară „Banatul Alpin Nedeia“ a cerut municipalității caransebeșene un acord de principiu pentru o eventuală suprafață de teren care va fi folosită la realizarea domeniului schiabil Nedeia!
CARAȘ-SEVERIN. Caransebeșeanul Sorin Axenti (foto stânga), de la CSM Reșița, fost șef al jandarmilor cărășeni, a cucerit două medalii de argint și una de bronz, la categoria de vârstă M50, la Campionatul Național Masters!
CARANSEBEȘ – Din 2023, caransebeșenii vor plăti mai mult pentru clădirile pe care le dețin în proprietate. În „mărinimia” sa, Guvernul a modificat Codul Fiscal, ceea ce va creşte sumele plătite de proprietarii de imobile, iar consiliul local nu a avut de ales și a aprobat decizia venită de la centru!
VEST – Cel mai important contract de finanţare pentru domeniul feroviar din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 8,77 miliarde lei, a fost semnat şi presupune modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş – Timişoara – Arad, pe o lungime totală de 162 km!
CARANSEBEȘ – Panoplia cetăţenilor de onoare ai municipiului Caransebeș s-ar putea îmbogăţi mâine cu trei nume noi. Asta pentru că pe masa aleşilor locali se află mai multe proiecte de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al Caransebeşului pentru trei personalităţi care s-au remarcat în domeniile în care activează!
