Caraş-Severin, Romania
Tag

borcean

Browsing

CARANSEBEȘ – Este vorba de Generală 8, din cartierul Cazărmii, pentru care primarul Felix Borcean a semnat ieri contractul cu firma care se va ocupa de renovarea energetică. Este aceeași firmă din Oțelu Roșu, Avalis 2002, care a câștigat zilele trecute licitația și pentru Generală 2. Investițiile sunt cu bani din PNRR și urmează acum emiterea ordinului de începere a lucrărilor!

CARANSEBEŞ – Deși trebuia inaugurată de mulți ani, uzina realizată pe fonduri europene de AquaCaraș ar putea fi pusă în funcțiune de abia acum! Subiectul a fost pus în discuție la dezbaterea de la Caransebeș, prilejuită de prezentarea noului proiect european de introducere a rețelelor de apă și canalizare în județ, în valoare de peste 200 de milioane de euro!

CARANSEBEŞ – Ca-n fiecare primăvară, înaripatele creează un disconfort major, prin zgomot și mizerie, în cel mai mare parc din zona centrală a Caransebeșului, dar nu numai. Primăria a încercat să rezolve problema și a montat aparate care să le alunge, imitând sunetele scoase de păsările de pradă. Doar că ciorile s-au prins și n-au prea plecat din vârful secularilor platani, acolo unde și-au construit zeci de cuiburi!