BOCŞA – Dar puteţi alege şi alte locuri şi biserici aflate sub ocrotirea Sfântului Ilie!
REŞIŢA – Constantin Lucaci s-a născut pe 7 iulie 1923 la Bocşa şi a pus România pe scena lumii. Sub cupola Bibliotecii Germane „Alexander Tietz”, oamenii de cultură din judeţ l-au omagiat vineri pe maestrul ale cărui lucrări sunt expuse inclusiv la Vatican, realizator a nouă fântâni cinetice în România, laureat al premiului Herder şi prezent de două ori la bienala de la Viena, adevărată elită a elitelor, unde un artist are dreptul să fie prezent o singură dată!
REȘIȚA – Un tânăr bocșean de 20 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost surprins de polițiștii rutieri reșițeni în timp ce conducea pe strada Fântânilor din municipiu, într-o stare nu tocmai demnă de mânuit volanul!
CARAȘ-SEVERIN – Fotbalista originară din Bocșa a semnat cu Farul Constanța și va juca din sezonul viitor în prima ligă din România!
CARAȘ-SEVERIN – Operatorul județului a preluat clădirea de patrimoniu lăsată în paragină și aproape a încheiat reabilitările, aceasta urmând să devină sediul societății pentru zona Oravița!
BOCȘA – Acoperișul unui bloc nelocuit din oraș a fost distrus în întregime, în noaptea de 4 spre 5 mai, cu puțin timp înainte de miezul nopții. După 3 ore de luptă cu focul, pompierii militari au reușit să-l stingă!
CARAȘ-SEVERIN – Vara aceasta sunt gata lucrările de apă și canal demarate în 2012 și vor fi refăcute drumurile. „Surpriză plăcută în beneficiul cetățenilor!”, în exprimarea lui Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean (CJ)!
CARAȘ-SEVERIN – În vreme ce unii s-au bucurat de soare, mici și bere de 1 mai, alții au depășit cotele legalității distracției și s-au mai și urcat la volan sub tot felul de influențe!
MĂURENI – E isprava unui bărbat care a distrus în miez de noapte autospeciala Postului de Poliție Măureni pentru că nu suportă Poliția! Imaginile au fost date publicității de cei de la Sindicatul Europol Caraș-Severin!
BOCȘA – Salvatorii cărășeni au derulat o misiune pirotehnică în orașul Bocșa!