ANINA. În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă din Anina, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei potabile astăzi, 14.07.2026 până la remediere. Vor fi afectaţi consumatorii din cartier Brădet.
ANINA. În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă din Anina, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei potabile astăzi: 13.07.2026 până la remediere. Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Libertății.
ANINA. În vederea eliminării unei avarii apărute spontan la rețeaua de apă, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei potabile astăzi 27.05.2026 de la ora 14:00 până la remediere.
Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Teilor (parțial), str. Vasile Alecsandri și str. Colonia Roșie.
CARAȘ-SEVERIN – Chiar și cu buget similar, banii sunt și mai puțini decât anul trecut, când bugetul a avut parte și de o suplimentare anticipată!
CARAȘ-SEVERIN – Cumpărătorii înșelați primeau 350-500 kilograme în loc de 1.000 cumpărate. Deși cântărirea se făcea în fața cumpărătorilor, cântarele electronice erau măsluite!
ANINA – Cu o investiție de peste 4,5 milioane de euro, finanțată din fonduri europene, o fostă zonă industrială abandonată din orașul Anina va fi transformată într-un modern spațiu verde, destinat recreerii, sportului și socializării!
ANINA – La Puțul I al minelor din Anina, la 20 ani de la ultimul accident minier, Primăria Anina, Asociația „Steierdorf-Anina 1773″, pompierii din Steierdorf și foști mineri au comemorat tristul eveniment, încă viu în inimile lor. Slujba de comemorare a fost oficiată de către preotul paroh dr. Alin Muntean, alături de un sobor de preoţi, la slujbă fiind prezent şi primarul Gheorghe Românu!
