CARAȘ-SEVERIN – Aţi crezut că aţi scăpat de noi? Nu. Doar că sunt momente în care pamfletul nu îşi are locul sau inspiraţia ne mai și ocoleşte. Însă, zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Vrem să le luaţi cu atare, iar dacă vă supăraţi este problema voastră. Noi vi le oferim pentru că le ştim şi le scriem pentru că putem! Trataţi-le ca atare, fiţi bucuroşi că nu le facem articole, iar dacă nu vă amuză sau dacă nu le înţelegeţi, nu le mai citiţi!
REȘIȚA – Buna dispoziție a acestor oameni este dată de portretele pe care actorul-artist Romeo Ioan le realiza la mijlocul anilor ‘90. În această perioadă, portretele realizate atunci în alb și negru sunt expuse la Muzeul Banatului Montan (MBM), alături de altele în culori vii realizate anul acesta. Iubitorii artei sunt invitați să treacă pragul expoziției intitulată „Pipl”!