CARANSEBEȘ – A ajuns până la cotul Donului, a fost captură de război la ruși, iar acum, după ce a fost renovată, bătrîna locomotivă străjuiește la loc de cinste. Ne referim la locomotiva cu abur 150.1121, care de câteva zile poate fi admirată în zona de lângă stația CFR Caransebeș, foarte aproape de drumul național!
REȘIȚA – Dintre cele două locomotive cu abur pentru care primăria a făcut demersuri spre a le aduce de la Ploiești, se pare că numai una va ajunge la Reșița. Asta deoarece cealaltă, pentru ca să poată veni pe șină, necesită lucrări pe care nu și le asumă nimeni!
REȘIȚA – 90 de ani de la fabricarea locomotivei cu abur 230.132 produsă la Reșița și aflată la Ploiești! Se împlinesc astăzi, 21 septembrie, de la momentul parcursului de probă pe ruta Reșița-Bocșa Montană!
REȘIȚA – Sau expoziție „fulger” pe tema trenului ca inovație fabricată la Reșița și ca subiect de artă!
REȘIȚA – Este vorba despre acțiunea organizată mâine, 3 septembrie, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz”!
REȘIȚA – Va staționa permanent după ce autoritățile locale vor fi făcut toate demersurile fără întârziere. Ne referim la intenția primăriei de a aduce „acasă” două vechi locomotive fabricate la Reșița, în prezent aflate la Ploiești!