Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După meciul Metalul Reşiţa – FC Universitatea Craiova, tehnicienii au susţinut o conferinţa de presă.

Conform protocolului, primul care a comentat confruntarea a fost antrenorul Nicolo Napoli: „Echipa mea a făcut un joc slab. Nu ştiu de ce. Nu ştiu ce se întâmplă. Deşi l-am pregătit bine. Dar, nu meritam victoria. În final am avut mai multe mingi lungi, mingea nu a circulat bine. Mergem înainte”.

În intervenţia sa, antrenorul echipei gazdă, Marian Pană, a precizat: „Colegul meu a avut dreptate. Domnul Napoli a tras o concluzie bună. Noi am încercat să ne facem jocul nostru, cu presiune în terenul adversarului. Să nu-i permitem să joace. Astfel că a fost obligat să abordeze o tactică nedorită, cu mingile lungi. Ceea ce ne-a convenit. Sigur, cam aşa doresc eu să joace echipa noastră. Să facă presing. Puteam să mai marcăm. Dar, am întâlnit o formaţie bună. De această dată să zicem că a fost un plus pentru noi. Noi ţinem ritmul în meciurile de-acasă. Din păcate nu reuşim să aducem puncte din deplasare. Să sperăm că o vom face sâmbătă, 9 noiembrie a.c., la U.T. Arad. Sunt mulţumit de băieţi şi îi felicit! Dar, este important să aducem puncte şi de pe terenuri străine”.