CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal Marcel Vela a anunțat adoptarea, în Camera Deputaților, a Proiectului de lege PLX 228/2026, un act normativ care vizează întărirea protecției copiilor și tinerilor victime ale traficului de persoane, traficului de minori și abuzurilor sexuale!
Potrivit parlamentarului, proiectul a fost votat de 283 de deputați din toate grupurile politice parlamentare.
„Stop violenței!“, și-a început mesajul Marcel Vela, subliniind că noua lege reprezintă un pas important pentru accelerarea procedurilor judiciare și reducerea birocrației din sistemul penal. Deputatul liberal a explicat că modificările legislative sunt menite să ofere victimelor vulnerabile acces la o justiție mai rapidă și mai eficientă, astfel încât acestea să fie protejate de o nouă revictimizare pe parcursul procesului penal. În acest sens, cauzele care vizează astfel de infracțiuni vor putea fi judecate în regim de urgență.
„Pentru că persoanele vulnerabile merită o justiție mai rapidă şi eficientă care să le protejeze în fața agresorilor de o nouă revictimizare și în procesul penal, această nouă lege a fost o necesitate pentru judecarea cauzelor în regim de urgență.“, a transmis Marcel Vela. Parlamentarul a felicitat inițiatorii și susținătorii proiectului legislativ, încheindu-și mesajul cu afirmația: „Legi bune pentru o lume mai bună!“
JCS-Denis Dutca
