Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Pe data de 20 martie a avut loc ultimul antrenament al handbaliștilor rosso-neri.  Federația nu a comunicat încă vreo dată la care se va putea realua campionatul!

„Am încercat încă din luna martie să luăm toate măsurile de precauție pentru a nu-i pune în pericol pe jucători. Veneau câte zece handbaliști la antrenament, la ore diferite, pentru a evita orice formă de contact. De asemenea, ultimele antrenamente s-au desfășurat în aer liber. Din data de 21 martie toți stau la casele lor, mai puțini străinii, ca să nu intre în carantină. Toată lumea se pregătește individual acasă, la recomandările lui Bojan Butulija. Bojan comunică cu jucătorii prin mijloacele online. După cum se știe, contractele sunt suspendate până la reluarea activității handbalistice. Mi-ar fi plăcut să existe o altă variantă, dar până la urmă vorbim de bani publici și de alte priorități în acest moment”, a declarat Cristi Pătru, coordonatorul secției de handbal de la CSM Reșița.

Pe toată durata stării de urgență, Federația Română de Handbal a comunicat faptul că orice antrenament desfășurat în vreo sală este strict interzis.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu