REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 11, în deplasare, cu Metaloglobus București, în etapa a XI-a a Ligii 2! Rosso-nerii au un moral excelent după ce în partida precedentă au trecut de Corvinul, în timp ce Metaloglobus a remizat pe terenul echipei Metalul Buzău. CSM Reșița este pe locul 3, cu 20 de puncte, iar Metaloglobus ocupă poziția a 5-a, cu 16 puncte!
„Ştiu ce dorință are antrenorul Ianis Zicu să mențină această echipă acolo, în plutonul fruntaș. Deci ne va aștepta un meci destul de complicat, dar noi suntem pe un drum bun, ca moral şi ca rezultate. Va fi un meci deschis oricărui rezultat, doar că noi ne dorim să continuăm seria bună. Vom încerca să luăm toate cele trei puncte. Nu va fi ușor, pentru că mă confrunt cu ceva probleme medicale în cadrul lotului. Suntem lipsiți de aportul a patru jucători foarte importanți pentru noi. Mă refer la Dudea, Fota, Isac și Fărăgău, care puteau fi oricând titulari, toți cei patru. Plus Erico da Silva, care trage din răsputeri să prindă ritmul de joc. Indiferent ce jucători vor intra pe teren, trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a ne întoarce cu rezultat pozitiv.”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.
JCS-Ștefan Moraru