CARAȘ-SEVERIN – Mai mult de trei sferturi dintre primarii din Caraș-Severin au fost realeși duminică în funcții!
Chiar dacă au generat patimi și emoții, alegerile din 9 iunie 2024 nu au produs mari surprize dacă privim tabloul rezultat în urma scrutinului. Fără să aflăm vreodată ce opțiuni ar fi avut cei 48,38% dintre cărășeni care nu s-au prezentat duminică la urne, în ce termeni și cu ce vocabular și-ar motiva absența, putem reține în schimb că majoritatea (51,62%) a votat în general pentru continuitate, ceea ce în cazul unora, echivalează cu întrerupere a discontinuității. Este chiar cazul viitorului președinte al CJ, Silviu Hurduzeu, care revine în funcția deținută înainte de alegerile pierdute în 2020.
În 59 de localități din Caraș-Severin, primarii au fost reconfirmați în funcție, eventualele diferențe apărute fiind unele de culoare, deoarece între timp unii și-au schimbat carnetul de partid. Altfel spus, nu s-a prea schimbat nimic, decât pe ici pe colo și anume în punctele esențiale. În două orașe am putea cu greu preciza dacă primarii au fost acum aleși sau realeși, de vreme ce ei (doar) nu și-au dus până la capăt mandatele obținute în 2020: Adrian Torma (PSD) la Moldova Nouă și Gheorghe Românu (PNL) la Anina. Prin urmare, în mediul urban, singura schimbare față de alegerile din 2020 este cea de la Băile Herculane, unde Gheorghe Orza (PSD) îi va lua locul lui Cristian Miclău (PNL).
În mediul rural s-a votat pentru schimbarea primarilor în următoarele comune: Berzovia a ales Robert Nosal (PNL), Bolvașnița – Marius Măran (PNL), Brebu Nou – Iosif Bordea (PSD), Carașova – Ivan Hațegan (PSD), Cornea – Pavel Martinescu (AUR), Gârnic – Ion Sporea (ADU), Grădinari – Ionuț Goje (PSD), Lăpușnicu Mare – Ion Lala (PSD), Lupac – Marian Lauș (PSD), Obreja – Ionel Pascotă (PNL), Răcășdia – Nicoleta Lechici (PNL), Șopotu Nou – Iosif Brebu (PNL), Târnova – Walter Florea (PNL), Topleț – Ion Blidaru (PSD) și Vărădia – Loredana Racu (PSD).
Sintetic, primăriile din mediul rural sunt împărțite astfel: 44 PSD, 22 PNL, câte una ADU, AUR și una condusă de un independent. Dacă din cele 8 primării urbane 3 au fost conduse până acum de PNL și 5 de PSD, de la 1 noiembrie PNL va conduce doar 2, iar PSD 6.
Asupra convingerilor politice (social-democrate, liberale etc.) ale celor 77 de edili cărășeni nu vom insista acum, știut fiind că unii dintre aceștia și le-au schimbat ocazional, pe parcursul mandatelor anterioare, iar alegerile din 2028 sunt încă departe.
JCS-Walter Fleck