REȘIȚA – Și asta întrucât cea scoasă de ANAF la licitație, aparținând Speed Prod, e una de mixturi asfaltice!
Întrunit în ședință, Consiliul Local al Municipiului a acceptat preluarea fără plată, de la ANAF, a unei furgonete Peugeot Boxer din 2014 (carburant motorină), ale cărei dotări permit atât transportul de persoane, cât și cel de marfă. Potrivit șefului Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimonului Consiliului Local, Daniel Călin, este vorba despre al șaselea autovehicul din confiscări primit în acest mod de la ANAF, motiv pentru care primarul Ioan Popa a ținut să mulțumească șefului AJFP, Doru Cozma, și colegilor pentru excelenta colaborare de până acum.
În acest context, edilul i-a transmis lui Călin că se aude că ANAF ar fi scos de curând la licitație o stație de betoane, niște generatoare și o betonieră, și că ar fi bine să se intereseze despre acestea. „Ele aparțin firmei Speed Prod care, probabil, e ori în faliment, ori în insolvență, dar asta nu e treaba noastră. Noi avem o stație de asfalt în operare, nu însă și o stație de betoane! Cum la Reșița este o singură astfel de stație, poate că ar fi interesant să o luăm noi, dacă are un preț bun. Sau celelalte utilaje. Poate îi dăm și o mână de ajutor lui Crina (Ioan, consilier județean, patron, n.n.) să mai stingă din datoriile către ANAF!“, a precizat edilul.
Într-adevăr, există un termen la Tribunal, în 20 iunie, unde firma menționată apare ca debitor într-un dosar de faliment. Potrivit anunțului ANAF din 21 mai, bunurile Speed Prod în cauză sunt scoase la licitație, întrucât firma deține calitatea de garant ipotecar al West Meister Ager, ambele SRL-uri având sediul social la aceeași adresă. Întrucât stația scoasă la licitație în 11 iunie, ora 14, la sediul AJFP din Reșița, nu e una de betoane, ci una „de preparat mixturi asfaltice MARINI 100FC (capacitate de producție de 120 t/h), evaluată la 1.078.100 lei plus TVA, informația nu se confirmă decât parțial, iar „mâna de ajutor“ menționată va putea fi trecută la categoria „intenția contează“. Celelalte bunuri scoase la licitație sunt (cu prețurile de pornire, fără TVA): un generator Caterpillar (probabil aferent stației, de 400/230 V, respectiv 650/520 kW) – 66.900 lei, un generator mai mic de 4,2 kW – 2.485 lei și o betonieră din 1999 – 65.500 lei.
JCS-Walter Fleck