Caraş-Severin, Romania


Astfel, în urma evaluării situaţiei
locative şi sociale, primarul municipiului
Reşiţa, Mihai Stepanescu a dispus acordarea
de ajutoare de urgenţă pentru cele patru
familii afectate în cuantum de 5.200 de lei
şi asigurarea de îmbrăcăminte
pentru membrii acelor familii din donaţiile
agenţilor economici către Serviciul Public
„Centrul de Zi Maria“.


„Am dispus şi demararea lucrărilor de
reconstrucţie a imobilului, imobilul deteriorat
fiind proprietatea CL Reşiţa şi
extinderea acestuia cu încă două
camere“, a spus edilul Reşiţei.
Până în prezent s-au întocmit
patru cărţi de identitate respectiv
şapte cărţi de identitate provizorii,
urmând să se elibereze toate actele de stare
civilă distruse de flăcări.


„Menţionez că am avut intenţia de
a sprijini aceste familii şi prin integrarea
copiilor în centre de zi publice sau private,
însă părinţii au refuzat“, a
mai spus primarul.