La Anina, un om înjunghiat se teme acum să
mai spună adevărul. Mai puţin şi va
pretinde că s-a împiedicat şi a
căzut în propriul cuţit. De ce? Pentru
că făptaşul e liber bine-mersi, iar omul
probabil nu vrea să mai facă încă
o dată cunoştinţă cu lama de la
şişul acestuia.
Dar de departe cel mai mediatizat caz de acest fel este
cel al lui Marian Cozma. Un handbalist în floarea
vârstei, un uriaş de doi metri şi 10
centimetri, ce a căzut victimă tot unor
asemenea indivizi cu limba de oţel. Lacrimi,
durere, apoi sumbră satisfacţie la auzul
veştii că foştii Tigri ai lui Arkan din
Serbia sunt pe urmele făptaşilor. „I-a
luat naiba, sunt ca şi morţi“, spunea
cineva. „Sper să-i prindă sârbii
să facă dreptate, pentru că poliţia
şi justiţia sunt mână-n
mână cu asasinii“, spunea altcineva
(Mircea Badea).
Legile moderne sunt înlocuite de Legea
Talionului, Nemesis ia locul lui Dike. Parcă am fi
într-un western în care oamenii pun
mâna pe arme şi-i fugăresc pe
bandiţi, în timp ce şeriful şi
judecătorul stau şi se uită
plictisiţi. Sau se încurcă reciproc.
Şi atunci, ce este de făcut?
Introducem şi noi al doilea amendament al
Constituţiei SUA, doar că în loc de
arme de foc să încurajăm portul armelor
albe? Revenim la Evul Mediu în care cel mai
priceput în mânuirea sabiei avea
câştig de cauză? Nici măcar, aici
nu avem de-a face cu spadasini, ci cu josnici
cuţitari care n-au curajul să-şi atace
victimele decât în grup. Şi, de
preferat, pe la spate.
Justiţia şi-a pierdut autoritatea, pentru
că oamenii nu mai au încredere în ea.
Iar oamenii sunt tentaţi să-şi facă
dreptate singuri, pentru că realitatea a
arătat în ultima vreme că justiţia
nu face mai nimic.
Oare de câţi Marian Cozma va mai fi nevoie
ca să ieşim din acest cerc vicios? Sau ne
resemnăm şi ajungem iar la „vremurile
bune“ ale haiducilor?
Nina Curiţa