Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Din director medical, chirurgul indian Bhupinder Singh a ajuns manager interimar, înlocuind-o de astăzi pe Daniela Drăgoi, care a rezistat mai puțin de trei luni ca șef al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC). De altfel, Singh mai fusese luat în calcul pentru interimat și la începutul lunii ianuarie!

În urmă cu câteva zile, primarul Felix Borcean își exprima oarecum nemulțumirea față de fosta manageră, care nu a reușit deschiderea ambulatoriului de specialitate, deși sunt cabinete noi care pot fi folosite la orice oră de medici pentru a acorda consultații pacienților. Edilul își pune acum speranțe în Singh pentru redeschiderea ambulatoriului: „Bhupinder Singh este acum varianta cea mai bună pentru a decide redeschiderea ambulatoriului de specialitate. Am tărăgănat-o destul și sper că doctorul Singh își va îndeplini acest angajament”.

La rândul său, chirurgul de naționalitate indiană spune că se pot deschide în primă fază destul de rapid câteva cabinete în fosta policlinică, pentru a se oferi servicii medicale în regim de ambulatoriu pacienților din Caransebeș și din zonă limitrofă. Bhupinder Singh a fost numit pe o perioadă de 30 de zile și este al șaselea manager al spitalului în mai puțin de un an de zile, după Adrian Cican, Călin Grozăvescu, Gheorghe Borcean, Valentina David și Daniela Drăgoi.

Între timp, conform anunțului publicat pe site-ul SMUC, în 5 aprilie ar fi trebuit să se desfășoare concursul de manager. Doar că, potrivit președintelui Consiliului de Administrație al spitalului, city managerul Florin Bogdea, până luni, 22 martie, nimeni nu se arătase interesat de această funcție, la spital nefiind depus niciun dosar de înscriere. Asta după ce primarul Felix Borcean spunea în urmă cu câteva zile că pentru postul de manager ar fi o adevărată emulație. Concursul va fi reluat la o dată care va fi stabilită și în funcție de incidența cazurilor de Covid din Caransebeș.

JCS-R.M.