Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Proiectul “Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în Municipiul Caransebeș”, depus anul trecut de Primăria Caransebeș în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență, a intrat în precontractare, ultima fază înainte de semnarea contractului de finanțare!

Pe scurt, se vor achiziționa prin proiectul cu finanțare europeană echipamente și dotări necesare pentru depistarea și tratarea în timp util și eficient a persoanelor infectate cu SARSCoV-2 în valoare de 7,2 milioane euro și echipamente de protecție personală de aproape 850 de mii de euro, care să conducă la un răspuns în timp util și eficient în contextul crizei COVID-19.

„Toate localitățile din România au această avalanșă de oportunități și nici noi nu vrem să fim mai prejos. Am fost informați că spitalul din Caransebeș va beneficia de o finanțare europeană de aproape 40 de milioane de lei pe proiectul destinat spitalelor Covid, ceea ce cred că este un lucru extraordinar, în condițiile în care spitalul este cel mai de interes punct al municipiului Caransebeș din ultima vreme și cred că într-o zi vom putea vorbi de spitalul din Caransebeș la superlativ, așa cum își doresc toți locuitorii Caransebeșului, inclusiv personalul din spital. Cu acești bani se va dota spitalul cu aparatură modernă”, a precizat primarul Felix Borcean.

În prezent, spitalul are conturile blocate și orice achiziție de echipamente din fonduri proprii este imposibilă.

Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a fost desemnat spital suport Covid încă din martie 2020, de atunci medicii de aici tratând sute de pacienți din toată zona, infectați cu virusul Sars Cov 2.

JCS-R.M.