Altădată titulari indiscutabili în echipa şepcilor roşii, Radu Sabo şi Sorin Iodi, alături de Robert Villand, Cosmin Cruşoveanu, Bogdan Dolha, Vasile Ghindaru şi Sergiu Costea, nu-şi vor putea ajuta echipa în meciul cu Poli Iaşi. Elevii lui Gheorghe Mulţescu nu vor avea un meci uşor împotriva moldovenilor, deoarece şi aceştia se luptă pentru evitarea retrogradării, astfel că rezultatele din meciurile directe sunt foarte importante pentru economia campionatului. Universitatea poate lua exemplu însă chiar de la elevii lui Ionuţ Popa, care au învins etapa trecută pe Gloria Bistriţa cu 2-0, deşi aveau indisponibili nouă dintre titularii obişnuiţi. Jucătorii Bilica şi Dejan Brankovic, care trebuiau să vină în probe la „U”, nu au ajuns deocamdată la Cluj. Brankovic susţine că a rămas înzăpezit undeva lângă Belgrad, iar Bilica a pierdut avionul din Brazilia şi cel mai devreme poate să ajungă vineri. „Eu l-aş fi vrut cât mai repede pe Bilica, pentru a avea timp să-l văd la joc. Să vedem când o să vină. Dacă întârzie foarte mult s-ar putea să nu ne mai fie de folos”, a declarat tehnicianul clujean.
