Unii fac datorii, probabil datorită unui management defectuos, iar alţii le achită. Aceasta este modalitatea prin care se pare că aleşii noştri vor să facă funcţional sistemul sanitar românesc.
Pentru că se aflau cu un picior în prăpastie, Ministerul Sănătăţii a decis, în cele din urmă, să achite datoriile pe care le înregistrau unităţile spitaliceşti şi astfel descentralizarea sistemului să se poată înfăptui. „Arieratele spitalelor din judeţul Caraş-Severin pentru perioada 2009 – 30 iunie 2010 au însumat 8.192.000 de lei“, ne-a spus Carmen Ghitera, purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin.
Din totalul datoriilor, 2.334.000 de lei au reprezentat contravaloarea medicamentelor achiziţionate şi neachitate, 780.000 de lei au fost plătiţi pentru materiale sanitare, diferenţa de 5.078.000 de lei fiind datoriile pentru alte bunuri sau servicii, precum hrana pacienţilor sau utilităţile.
Cea mai mare datorie s-a înregistrat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa, care avea de dat doar la CET Energoterm 1,3 milioane de lei. De altfel, la această unitate au fost poate şi cele mai mari probleme atunci când vine vorba despre medicaţie, pacienţii fiind nevoiţi să îşi cumpere singuri medicamentele necesare.
„S-a ajuns aproape la zero din punctul de vedere al datoriilor, ceea ce înseamnă că spitalele pot face acum aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare“, a mai spus purtătorul de cuvânt al CAS Caraş-Severin.
Anca Preda
