Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Vineri, 5 iunie, a fost prilej de bucurie pentru şeful administrativului reşiţean!

În deschiderea unei conferinţe de presă, actualul edil constata: „Astăzi, ca o coincidenţă, se împlinesc patru ani de când am câştigat mandatul de primar la Reşiţa, în 5 iunie 2016. Sunt foarte bucuros că zilele trecute Curtea Constituţională a acceptat că responsabil cu data organizării alegerilor este Guvernul României, aşa cum a fost întotdeauna, nicidecum Parlamentul. Asta ne dă încrederea că undeva în septembrie, la sfârşitul lunii, vom avea alegeri locale. Mi se pare şi hazliu faptul că parcă am fi condamnaţi la locul de muncă. Adică poate unora le face plăcere să continue mandatul de primar chiar dacă depăşesc cei patru ani, încă trei luni, încă şase luni. Iată că PSD-ul şi-ar dori chiar încă un an în plus, pentru că, gândesc ei, poate-poate mai scade PNL în sondaje şi reuşesc să mai reducă din handicapul pe care singuri şi l-au creat la gestiunea ţării“.

Şi dacă tot a adus vorba de alegeri, edilul a precizat: „Sunt fericit că se încheie un mandat, sper eu în septembrie, şi putem să începem un alt mandat, al doilea, pe care mi-l doresc. Cu sprijinul reşiţenilor sper să reuşesc să-l obţin, ca să ne ducem proiectele la bun sfârşit şi să creăm alte proiecte pe ciclul de finanţare 2021-2027“.

JCS-A.M.