Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Sau o vară mișto a doi prieteni la cataramă, într-o poveste scrisă de Wolfgang Herrndorf și pusă în scenă de Irisz Kovacs. Pe scurt, așa putem descrie spectacolul „Tschick, de ce am furat mașina?”, pe care Teatrul German de Stat din Timișoara îl va juca joi, 26 ianuarie, de la ora 18 pe scena reșițeană!

Autorul romanului „Tschick” a debutat ca romancier în 2002, dar a avut succes abia cu acest roman publicat în 2010, distins în 2011 cu premiul german pentru literatură pentru tineret și aflat mai bine de un an pe lista bestsellerurilor germane. Cartea a fost tradusă inclusiv în limba română, în 2013, sub titlul „O vară mișto”, autorul fiind considerat un clasic al literaturii pentru tineret, la fel ca Mark Twain cu „Huckleberry Finn” sau Jerome D. Salinger cu „De veghe în lanul de secară”.

„Este o piesă adresată publicului tânăr, dar nu-și arogă o poziție moralizatoare. Am regăsit aici prietenia băiețească pe care am invidiat-o toată copilăria și fantezia escapistă pe care am păstrat-o întreaga viață: dorința de a lua mașina și a conduce fără destinație, fără program, fără repercusiuni. Deși nu ne ceartă, nu ne spune să ne ținem de școală sau să fim politicoși cu adulții, Tschick îndrăznește totuși să ne spună cum ar trebui să trăim: pentru și întru tandrețe”, afirmă Irisz Kovacs despre spectacolul care spune povestea a doi adolescenți, Tschick și Maik. Ei cred că trebuie să existe și o altă lume decât cea pe care o cunosc acasă și la școală. Asta îi face să pornească într-o călătorie la capătul căreia cunosc oameni care dau dovadă de bunătate și solidaritate, descoperă libertatea, poezia lumii, prietenia unuia față de celălalt, chiar sentimentul dragostei.

Din distribuție fac parte Robert Bogdanov-Schein, Marc Illich, Alma Diaconu, Ioana Iacob și Alexandru Mihăescu, în timp ce scenografia este semnată de Clara Ștefana, dramaturgia de Rudolf Herbert, iar muzica de Adrian Piciorea. Spectatorii sunt invitați să vadă o poveste în care destui s-ar putea recunoaște într-un fel sau altul.

JCS-Ionel Ivașcu