Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După ce a contestat decizia Comisiei de Disciplină şi cea a ANI, Carmen Sorescu, fostul director al APM se întoarce, de luni, la conducerea instituţiei. Asta după ce, de la decizia ANI, la conducerea APM s-au perindat Sebastian Purec, Marius Vodiţă, Corina Pricope şi, până luni, Dănuţ Mihai Cepeha (detaşat din Timiş).

Vă reamintim că, în 18 iulie a.c., Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că Carmen Stănica Sorescu s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 8 martie – 13 noiembrie 2012 şi 4 februarie 2013 – 20 iunie 2014, ca urmare a exercitării simultane a funcțiilor de director executiv în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin şi de manager în cadrul Proiectului „Îmbunătăţirea statutului de conservare pentru speciile şi habitatele prioritare din zonele umede ale Porţilor de Fier“.

„ Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile din Legea nr. 161/2003… Atunci, Carmen Sorescu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare. În acelaşi comunicat se preciza că „Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului”.