În pofida valurilor de absolvenţi care au ieşit de pe băncile şcolilor şi facultăţilor, şi care erau aşteptaţi să îngroaşe rândurile şomerilor, din cauza lipsei locurilor de muncă, cifrele oficiale ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Caraş-Severin arată o cu totul altă realitate. Spre exemplu, dacă la finele lunii august, la nivelul judeţului se înregistra o rată a şomajului de 9,39%, în continuă scădere faţă de 9,76%, cât era la sfârşitul lui iulie, aceeaşi tendinţă se menţine şi potrivit datelor de la finele lunii septembrie, când indicatorul a ajuns la 9,13 procente.
La finele lunii august, în evidenţele AJOFM Caraş-Severin se mai aflau 12.087 de persoane, număr ce a scăzut la sfârşitul lunii septembrie la 11.748 de persoane. Trebuie precizat că dintre acestea doar 6.201 sunt beneficiare de indemnizaţie. Şi asta în condiţiile în care reprezentanţii AJOFM se aşteptau la o creştere a ratei şomajului şi a numărului de şomeri înregistraţi, ca urmare a numărului ridicat de tineri care şi-au finalizat studiile vara aceasta
Antoniu Mocanu
