OCNA DE FIER – Cetăţenii au depus petiţii prin care doresc să fie scutiţi de riscul impus de traficul greu în localitate.
Mai multe familii din localitate au depus săptămâna trecută 34 de petiții pentru stoparea transportului de material lemnos care tranzitează comuna Ocna de Fier. „Registratura Consiliului Județean a preluat toate cele 34 de petiții, registratura Prefecturii a înregistrat numai petiția depusa personal de către mine. Restul de petiționari au fost sfătuiți, de mine, să depună şi dumnealor petițiile personal sau prin poştă. Există un drum ocolitor. Considerăm că cetățenii nu trebuie să-și facă singuri dreptate, aşa cum am văzut în alte părți. Avem prefect, Consiliu Județean, Poliţie, Jandarmerie, Radarul Pădurilor şi alte autorităţi care trebuie să ne apere viețile și avutul. Sunt camioane supraîncărcate ce trec de zece ani în viteză pe lângă casele nostre“, a precizat Eugen Constantin, iniţiatorul petiţiei la care s-au alăturat cele 34 de familii.
Solicitarea cetăţenilor înaintată autorităţilor prevede interzicerea tranzitării comunei de către autovehicule de peste 3,5 tone, cu excepţia celor pentru transportul de călători şi ale serviciilor publice utilitare, o semnalizare rutieră completă în localitate, inclusiv de oglinzi în curbe, instalarea de limitatoare de viteză, precum şi limitarea vitezei de circulaţie pe întreg teritoriul localităţii la 30 km/h. Petiţionarii motivează aceste solicitări prin lipsa trotuarelor şi a posibilităţii de a se circula pe două benzi, riscul de accidente, degradarea clădirilor şi existenţa unei variante ocolitoare.