Totul prin strădania Asociaţiei „Humanitas, de la inimă pentru inimă“ din Caransebeş al cărei preşedinte, Maria Duske, a aflat întâmplător despre drama celor şase suflete.
Stau laolaltă un bătrân de 70 de ani, Ioan Truţ, capul familiei, soţia sa, care suferă de un handicap mintal, un fiu de 16 ani şi doi nepoţi de şapte, respectiv, trei ani. Bătrânul e orb şi nici să meargă nu mai poate. La doctor n-a fost demult căci nimeni nu se-ndură de el să-l ducă cu maşina până la Caransebeş. Recent însă în viaţa celor şase a răsărit soarele.
Aşa că bătrânul zace aşezat pe scânduri şi acoperit cu blănuri de oaie şi haine vechi. Lovit de boală, stă în colţul lui de unde năzăreşte numai lumini şi umbre, mai mult umbre. Atât mai vede prin ochii bătrâni, acoperiţi de un glaucom extins. În încăpere, singura locuibilă a casei cu două camere, nici urmă de mobilier.
Doar oameni necăjiţi, care noaptea se acoperă cu hainele pe care le poartă ziua. Din când în când, vecinii le mai aduc câte ceva de mâncare, iar tânărul de 16 ani munceşte cu ziua, prin sat, pentru de-ale gurii.
Rază de speranţă
Lucrurile ar fi continuat aşa dacă toate acestea n-ar fi ajuns la cunoştinţa dnei Duske. Asociaţia pe care o conduce a intervenit şi a oferit o mână de ajutor din inimă pentru inimi. Pe când Ioan Truţ era internat în Spitalul Municipal Caransebeş, unde primea îngrijirile necesare, membrii AHII trudeau la renovarea casei.
Este al 30-lea asemenea caz rezolvat de asociaţia care se ocupă de probleme strict umanitare. O asociaţie mică, formată însă din oameni cu suflet mare. Oameni care, în continuare, vor rămâne aproape de familia Truţ.
