Caraş-Severin, Romania

FOROTIC – Afectată de mișcările de pământ din ultimii ani, biserica din localitatea Forotic are nevoie urgentă de reparații. Pentru a mobiliza comunitatea și autoritățile să se implice în acest demers, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat recent Sfânta Liturghie în lăcașul de cult vechi de aproape trei secole!

Fisurile adânci apărute în ziduri și riscul ridicat de alunecare de teren impun intervenții urgente pentru salvarea lăcașului de cult din Forotic. Pentru a atrage atenția autorităților și a mobiliza comunitatea locală, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a oficiat recent Sfânta Liturghie în biserica veche de aproape trei secole. Evenimentul a fost urmat de o ședință de lucru la care au participat prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, primarul comunei Forotic, Alexandru Sporea, preotul paroh Florin Falcă și membrii Consiliului Parohial.

„Nu am slujit de câțiva ani aici Sfânta Liturghie și ne-am propus ca la începutul anului 2026 să ajungem în parohiile unde nu am mai avut Liturghie arhierească de mult timp. Însă, la Forotic, am venit și pentru această biserică foarte frumoasă, așezată pe un deal, dar care suferă foarte mult din punct de vedere al structurii și al rezistenței. Putem vorbi despre o alunecare de teren, iar biserica are un grad ridicat de risc seismic. Fisurile sunt profunde, de sus până jos, și trebuie să ne implicăm cât mai repede pentru a salva această sfântă biserică, singura din localitate.“, a declarat Episcopul Lucian.

Biserica din Forotic a fost ctitorită în anul 1735 și finalizată în 1743, fiind sfințită la sărbătoarea Învierii Domnului de către episcopul Isaia Antonovici. De-a lungul timpului, lăcașul a trecut prin mai multe etape de restaurare, cea mai amplă având loc între anii 2007 și 2012, când au fost realizate lucrări de subzidire, renovarea acoperișului, tencuieli interioare și exterioare, completarea picturii, precum și modernizarea instalațiilor electrice și termice. În prezent, însă, problemele structurale revin în prim-plan, iar autoritățile locale și județene sunt chemate să identifice soluții rapide pentru conservarea acestui important monument de patrimoniu.

JCS-Nicoleta Moraru

FOTO: EPISCOPIA CARANSEBEȘULUI

Adaugă comentariu