Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Decizia Tribunalului Timiș, luată azi noapte la ora 2, a fost deja contestată de apărătorii managerului Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș!

„Admite propunerea Direcției Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timișoara din data de 19.09.2025. Dispune arestarea preventivă a inculpatului SINGH BHUPINDER, față de care a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20.09.2025 până la data de 19.10.2025 inclusiv, și emiterea mandatului de arestare preventivă în acest sens. Respinge cererea formulată verbal de apărătorii inculpatului de luare față de acesta a unei măsuri preventive mai blânde. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 20.09.2025, ora 02:00.”, precizează Tribunalul Timiș.

Cel mai probabil, Singh va ajunge în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Timișoara la începutul săptămânii viitoare.

Reamintim că în urma percheziției DNA de la domiciliul managerului Singh, anchetatorii au ridicat 28.890 euro, 96.200 lei (inițial DNA  a informat că e vorba de 96.200 euro, însă a revenit asupra sumei-n.r.), 2.541 dolari, 340 lire, 500 franci și 5.000 forinți!

JCS-L.A.

Adaugă comentariu