Caraş-Severin, Romania

MĂURENI – Comuna Măureni a marcat un moment important pentru comunitate odată cu inaugurarea noii Creșe Medii, un proiect considerat esențial pentru sprijinirea familiilor tinere și pentru asigurarea unui viitor mai bun copiilor din localitate!

Evenimentul a avut loc în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, a deputatei PSD de Caraș-Severin, Silvia Mihalcea, precum și a reprezentanților administrației publice locale și județene. Deputata Silvia Mihalcea a subliniat importanța investiției, realizată prin programul guvernamental de construire a creșelor „Sfânta Ana”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). „Am participat, în prezența ministrului Dezvoltării, domnul Cseke Attila, la inaugurarea Creșei Medii din Măureni, un proiect esențial pentru viitorul copiilor și pentru sprijinirea familiilor tinere din comunitate. Investiția a fost posibilă prin programul guvernamental de construire a creșelor «Sfânta Ana», componentă a PNRR, un instrument care aduce dezvoltare reală în zonele rurale.“, a declarat parlamentara.

Silvia Mihalcea a adresat felicitări primarului Brian Filimon și echipei sale pentru implicare și determinare, dar și reprezentanților Ministerului Dezvoltării și Companiei Naționale de Investiții pentru sprijinul acordat în concretizarea proiectului. „Astfel de proiecte aduc echilibru în comunitate, încurajează munca și creează condiții care îi țin pe oameni aproape de casă, aici, în Caraș-Severin.“, a adăugat deputata. La inaugurare au participat prefectul Ioan Dragomir, primari din localitățile învecinate, inspectorul școlar general Lucian Miclău, consilieri locali și numeroși membri ai comunității.

În încheiere, Silvia Mihalcea a reafirmat angajamentul său de a susține inițiativele care pun oamenii pe primul loc: „Ca deputat al județului, rămân dedicată susținerii inițiativelor care aduc beneficii reale: educație timpurie, servicii publice mai bune și infrastructură modernă. Felicitări tuturor pentru acest moment important și mult succes copiilor care vor crește și se vor bucura de acest spațiu nou și sigur!“

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu