Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Într-un cadrul festiv, alături pe profesori, diriginţi şi părinţi, absolvenţii clasei a XII-a de la Liceul Teoretic Diaconovici-Tietz din Reşiţa au participat la ultimul curs din viaţa de elev.

Manifestarea s-a desfăşurat miercuri, 29 mai şi se înscrie în cadrul proiectului „Zilele absolventului“ organizat de unitatea de învăţământ reşiţeană pentru promoţia 2013. „Pentru mine, ultimii patru ani au fost cei mai frumoşi ani de şcoală. Toate informaţiile primite au fost atent selecţionate de către profesori. Am învăţat foarte multe lucruri în aceşti ani, mai ales faptul că totul este posibil. O să îmi lipsească colegii şi profesorii. Aici am crescut, ne-am maturizat, ne-am inţeles pe noi înşine“, a mărturisit Carmen Marin, absolventă a clasei a XII-a B.

Joi, 30 mai, începând cu ora 11.00, în curtea şcolii se va desfăşura „Festivitatea de premiere şi încheierea cursurilor şcolare pentru promoţia cu numărul 135“. Vineri, 31 mai, elevii secţiei germană vor primi diplomele DSD II. La eveniment va participa Rolf Wilaredt, delegatul Consulatului German la Timişoara, responsabil cu învăţământul în limba germană. Seria evenimentelor dedicate absolvenţilor Liceului Teoretic Diaconovici-Tietz se încheie vineri, cu banchetul de absolvire.

Lavinia Predescu