Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În curând vor demara lucrările de reabilitare a Şcolii Gimnaziale nr. 9 din Reşiţa. Am aflat asta dintr-o postare a primarului Ioan Popa, care notează că vineri, 12 noiembrie, a fost semnat contractul pentru execuţia lucrărilor!

Reţinem că valoarea totală a proiectului este de aproape 10,2 milioane lei, include reabilitarea totală și dotarea celor trei corpuri ale şcolii, precum şi amenajarea terenurilor de sport și a curţii. Conform primarului, Școala nr. 9 este a 13-a din oraş reabilitată din fonduri externe. Fără îndoială, un 13 norocos considerăm noi. „La cinci școli, lucrările sunt gata, la șapte sunt în derulare. Pentru altele șapte, sunt semnate contractele de finanțare şi vor urma procedurile de achiziție a lucrărilor. Reșița se apropie de o premieră națională: până în 2024, va avea cea mai modernă reţea şcolară din țară”, arată primarul Popa.

Acesta ţine să mulţumească colegilor din primărie pe care îi felicită pentru munca lor în ritm continuu. Graţie lor, oraşul are şi două grădinițe noi finalizate şi două creșe noi pentru care s-a solicitat finanțare. Pe viitor, primarul vrea ca toți elevii și profesorii să beneficieze de cele mai bune condiții pentru a învăța, burse şcolare, transport gratuit, cazare și masă gratuită pentru cei din exteriorul oraşului. Într-adevăr, premieră naţională…

JCS-Ionel Ivaşcu