Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – N-o spunem noi, ci șeful județului, care a vorbit despre recepția lucrărilor realizate acolo, dar și despre investiția care urmează, cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții!

Județul a dat mâna cu CNI pentru a repara drumul dintre Prislop și Semenic, finanțarea urmând să fie asigurată de ambele tabere, pe tronsoane diferite, din cei 8 kilometri, 3 urmând să fie suportați de autoritatea județeană.

Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că, pentru acest drum, urcă pe munte astăzi, 21 iunie, „pentru că vreau să văd cum au fost făcute reparațiile. A fost cârpit de către firma Axela cu, cred că, 700.000 de lei, dacă nu mă înșel. Nu s-a făcut recepția, urmează, ne-au anunțat că a fost gata reparația. La fel, a fost dat către CNI și acest drum. Acolo doar o parte va fi suportată de CNI, respectiv 5 kilometri, pe calamitate. Deci acolo șansele sunt foarte mari să obținem sumele pentru cei 5 kilometri. Noi am mers cu el și am spus să-l facem tot, pe 8 kilometri, pentru că ne-am asumat să fie aceeași licitație, același constructor, urmând să găsim sumele pentru a acoperi costul celor 3 kilometri care nu țin de reparația pe calamitate. Și acolo sperăm ca, până la sfârșitul anului, să avem aprobată această finanțare. Și atunci, teoretic, anul viitor ar trebui să înceapă modernizarea celor 8 kilometri de la Prislop la Semenic. (…) Partea care nu este prinsă pe nicăieri este de vreo 3 kilometri. Nu avem posibilitatea astăzi să găsim banii pentru asfaltarea acestora. Acolo unde asfaltarea este făcută și există degradări, le vom repara anul acesta, odată ce se termină licitația cu contractul cadru. După aceea, va fi mai simplu, timp de 4 ani numai vom da ordin de începere pe porțiunile degradate, sigur în limita banilor pe care-i avem“.

Șeful CJ a mai adăugat că va coborî cu bicicleta electrică pe drumul proaspăt reparat, pentru a putea aprecia din punctul de vedere al unui posibil turist cât de bună e lucrarea respectivă!

JCS-Antoniu Mocanu

FOTO: Arhivă