De asemenea, şeful ANP a dispus
destituirea şefului Evidenţei
Populaţiei de la Penitenciarul
Craiova.
Deţinutul Serghei Gorbunov a
părăsit Penitenciarul
Craiova în 16 mai 2008, după ce
în 5 mai Tribunalul Dolj a admis
cererea de întrerrupere a executării
pedepsei de 15 ani a condamnatului. Perioada de
întrerupere admisă a fost de trei luni,
după expirarea termenului Gorbunov nu a fost
încarcerat, deşi penitenciarul şi
instanţa a comunicat poliţiei faptul că
acesta nu s-a întors laa locul de deţinere.
Gorbunov, cetăţean
moldovean, a fost dat în urmărire
generală, potrivit poliţiei,
în noiembrie 2008. El a fost arestat după ce
s-a produs jaful armatla o
casă deschimb valutar din
Braşov, în 29 ianuarie, soldat cu
uciderea a două persoane şi rănirea
gravă a alteia.
Gorbunov a fost primul suspect, având în
vedere modul de operarea a jafului din 29 ianuarie,
similare cu cele în care a fost moldoveanul
implicat şi pentru care a fost condamnat.
