CARAȘ-SEVERIN – Creșterea rolului regiunilor de dezvoltare, odată cu reorganizarea administrativă, ar atrage consecințe firești asupra locului de unde vor fi coordonate anumite activități în zonă!
Primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, un promotor de demult al reorganizării teritoriale, spune că deși Timișoara va fi capitala regiunii, nu va concentra administrațiile din toate domeniile. Asta pentru că, așa cum azi administrația financiară își are centrul în județul Hunedoara, Caraș-Severinul ar trebui să coordoneze activitățile vamale și cele pe linie silvică și forestieră. Amintim faptul că planurile de reorganizare urmăresc să contureze 8 structuri regionale care se suprapun cu actualele agenții de dezvoltare regională.
„Ar trebui să existe un miniparlament regional, bugetul național să se distribuie în 8, iar de acolo cu mai multă acuratețe spre județe, spune șeful administrativului reșițean. Ce s-ar putea face ca să se sprijine județele mai sărace din fiecare regiune ar fi să mute centre de forță în ele. Așa cum centrul administrației financiare este, la ora actuală, în județul Hunedoara, tot așa ar putea, de exemplu, Direcția Silvică și Garda Forestieră să se mute în județul Caraș-Severin. Păi dacă Carașul are 400 de mii de hectare e stupid să ai centru de control al pădurilor în Timișoara. El trebuie mutat în Reșița. Și dacă faci asta cu mai multe zone instituționale și le dirijezi înspre județele mai sărace, ca să fie mai aproape de structurile reprezentative, aduci un beneficiu către fiecare zonă.“
Edilul este de părere că și la capitolul structurilor de frontieră ar trebui să intervină schimbări, mai ales că, odată cu intrarea în spațiul Schengen, toate punctele de trecere din Arad și o parte a celor din Timiș, fiind cu Ungaria, nu mai au același rol ca înainte. Mai mult decât atât, „Regionala vamală ar trebui mutată în Caraș, pentru că ai frontiera cu Serbia, care cu siguranță o bună perioadă de timp, câțiva ani buni, va rămâne totuși în afara Uniunii Europene.“
JCS-A.M.