CARAŞ-SEVERIN – Garda Forestieră Județeană îşi desfășoară activitatea cu un număr de 14 inspectori, din care trei cu activitate de implementare şi 11 cu activitate de control în aplicarea regimului silvic. Suprafaţa totală a pădurilor cărășene este de 419.089 ha şi reprezintă 49% din suprafața județului.
Din totalul fondului forestier al județului, 342.000 de ha (83%) reprezintă fondul forestier proprietate a statului şi este administrat de către Direcţia Silvică şi Baza Experimentală Caransebeș; 50.800 ha reprezintă păduri proprietate a unităţilor administrativ teritoriale (11% al primăriilor); 12.800 ha reprezintă păduri proprietate a persoanelor juridice (composesorate – 3% din total) şi 13.400 ha reprezintă păduri proprietate a persoanelor fizice (4% din total cu 12.982 proprietari, media fiind de 1,03 ha/proprietar). Suprafaţa fondului forestier din județul Caras-Severin este administrată prin 20 ocoale silvice, din care 18 ocoale de stat și două ocoale de regim silvic (private).
„Din aceste păduri se pot recolta anual 1.030.000 metri cubi de lemn, conform prevederilor amenajamentelor silvice. În ultimii zece ani nu s-a recoltat lemn mai mult decât posibilitatea prevăzută prin amenajamentele silvice. În anul 2016 preconizam că s-ar recolta 650.000 metri cubi față de cifra anunţată, ceea ce reprezintă 63% din posibilitate“, se precizează în raportul oficial al Gărzii Forestiere Caraş-Severin.
În acelaşi document se mai aminteşte că din totalul posibilității amintite, tăierile ilegale constatate în cursul anului 2016 reprezinta un procent de 0,002%. „Se constată că aproape 36% din volumul arborilor tăiați ilegal se găsesc în pădurile private care nu au contracte de prestări servicii silvice (pază, administrare) cu o structură silvică autorizată. Soluția scăderii volumului arborilor tăiați ilegal este încheierea de către proprietarii deținători de fond forestier a contractelor de pază și administrare, mai ales administrarea fondului forestier al primăriilor prin structurile silvice autorizate“, se mai arată în documentul citat.
