Cadre didactice, elevi, inspectori şcolari, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi invitaţi din Europa au fost prezenţi ieri în Aula Universităţii „Eftimie Murgu“, la deschiderea festivă a celei de-a XVI-a ediţie a Seminarului European „Didactica 2007“.
Manifestarea a debutat cu alocuţiunile organizatorilor şi ale invitaţilor. Prof. Tudor Deaconu, directorul Casei Corpului Didactic Caraş-Severin, a vorbit despre tema impuls a acestui seminar, „Promovarea şi valorificarea diversităţii culturale în educaţie“: „Motivaţia acestei teme vine din faptul că şcoala mileniului III trebuie să devină un spaţiu al diversităţii. În spaţiul şcolii se intersectează personalităţi, priorităţi şi stiluri de viaţă diferite, valori, comportamente, limbi particulare, oferind astfel multiple provocări abordărilor educaţionale“.
Universitatea „Eftimie Murgu“, gazdă şi co-organizator al evenimentului, a fost reprezentată de prof. univ. dr. ing. Ion Vela. „Seminarul oferă posibilitatea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar să acumuleze noi informaţii, să se adapteze noilor standarde, contribuind şi la perfecţionarea continuă a cadrelor universitare“, a menţionat dl rector Vela.
„Didactica“ a continuat pe parcursul întregii zile cu ateliere de lucru organizate în cadrul instituţiilor de învăţământ. Amintim lansarea volumului „Precepte de educaţie şcolară“, sub coordonarea doamnei lect. univ. dr. Loredana Drobot, şi aniversarea a 130 de ani de învăţământ liceal la Liceul „Diaconovici-Tietz“.
Oana Copocean
