Caraş-Severin, Romania

Jurnal de Caraş-Severin a scris despre schimbarea directorului Şcolii cu clasele I-VIII din localitate, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ). Schimbare care ieri a declanşat un adevărat scandal.

Mai mulţi elevi din clasele gimnaziale au refuzat să intre la cursuri, protestând în curtea şcolii împotriva numirii făcute de ISJ. La Fârliug a sosit şi inspectorul general-adjunct Mihai Şuşoi care a reuşit să convingă o bună parte dintre elevi şi unele cadre didactice să intre la cursuri. Cu toate acestea, o parte din elevi, având alături şi părinţii, au refuzat să intre în şcoală, până la repunerea în funcţie a fostei directoare, Adriana Cocoş.

La faţa locului a venit şi primarul comunei, Ion Borduz, care a reproşat ISJ că a luat decizia numirii unui nou director fără să se consulte şi cu Primăria. Iar primarul, în calitate de administrator al şcolii, refuză să îi permită accesul inspectorului general adjunct Mihai Şuşoi în instituţia de învăţământ, până ce acesta se va legitima. De asemenea, părinţii aflaţi în curtea şcolii au înaintat ISJ o listă de revendicări şi semnături.

După epuizarea discuţiilor, o parte din elevi au intrat în şcoală şi au luat cu asalt clasa în care preda noua directoare, fapt pentru care aceasta a fost obligată să se încuie în clasă şi să cheme poliţia, care a restabilit ordinea în şcoală, iar procesul educativ a fost reluat, deşi o parte dintre elevi au rămas în continuare în stradă.

Sorin Goruianu

[email protected]