CARAŞ-SEVERIN – Şi asta pentru că administraţia judeţeană a câştigat, la Curtea de Apel Timişoara, procesul cu societatea ce are aeroportul în concesiune. Sentinţa este definitivă, iar anunţul a fost făcut de preşedintele Silviu Hurduzeu la finalul şedinţei CJ de vineri.
„În cursul zilelor următoare o să trimitem o adresă societății prin care o să le aducem la cunoștință că sunt obligați să ne plătească redevența. Suma datorată se ridică la 1,4 milioane de lei. Dacă nu ne vor fi dați acei bani, ne vom gândi la următoarele acțiuni în instanță pe care să le inițiem, pentru că este vorba de banii județului, banii cetățenilor din acest județ. Decizia este definitivă şi vă asigur că o să o punem în aplicare. Nu au mai plătit redevența din fosta legislatură, au invocat tot felul de lucruri pentru a nu plăti. Acum, instanţa a decis că plăţile trebuie făcute. În bugetul pe care CJ îi construiește la începutul fiecărui an, la capitolul venituri este și redevența pe anul respectiv și datoria din urmă. Noi de fiecare dată ne construim bugetul pe această sumă și nu o primim. De asta, dacă vă uitați la execuția bugetară, la încasările proprii, la veniri, este o diferență între ce ne propunem și ce realizăm la final de an. Unul dintre motive este faptul că societatea respectivă nu a plătit redevența”, a precizat şeful judeţului.
Consiliul Judeţean a câştigat procesul şi în primă instanţă, la Tribunalul Caraş-Severin, şi acum, la Curtea de Apel. „Am câştigat şi fără o firmă de avocaţi, aşa că îi felicit pe colegii de la serviciul Juridic pentru acest rezultat“, a mai spus Silviu Hurduzeu.
