Caraş-Severin, Romania

SASCA MONTANĂ – Ion Poplicean, primarul comunei, a vorbit despre proiectele aflate în desfășurare și cele planificate pentru acest an!

„Lucrăm la pista de biciclete la Slatina-Nera. Costă aproximativ 1,7 milioane de lei.“ a declarat edilul. Acesta a explicat că investiția este finanțată prin PNRR, iar gestionarea proiectului a trecut în subordinea Ministerului Dezvoltării. Pe lângă acest proiect, primarul a amintit și de reabilitarea căminului cultural prin Compania Națională de Investiții (CNI): „Avem un cămin cultural de reabilitat, în valoare de 1 milion de euro, aproximativ. S-a dat ordinul de începere, proiectare cu execuție. În perioada asta de iarnă se finalizează proiectul tehnic și apoi se începe execuția lucrării de modernizare și dotare.“

Un alt proiect major este extinderea canalizării în satele Sasca Montană și Sasca Română, prin Programul „Anghel Saligny“, dar și modernizarea străzilor din zona Potoc. „Avem pe «Anghel Saligny» modernizare străzi Potoc, în valoare de aproximativ 2.500.000 de lei, aproximativ 2 km și ceva lungime.“, a spus Poplicean.

În ceea ce privește proiectele de energie verde, primarul a precizat că a fost depusă o cerere pentru un parc fotovoltaic: „Avem depus la panouri fotovoltaice. Se scoate din circuitul agricol și începem și acel proiect. O să vedem cum stăm și cu banii, pentru că la toate investițiile, beneficiarul trebuie să pună destul de mulți bani.“

În ceea ce privește fondurile alocate de Consiliul Județean, primarul a clarificat situația:
„CJ a rectificat situația de la început de an, în care primăria noastră a contestat împărțirea banilor. Acum s-au reglat sumele. Noi nu am primit nimic în noiembrie.“

Pentru viitor, administrația locală își propune să continue dezvoltarea infrastructurii. „Avem de gând să facem tot ceea ce se finanțează. În primul rând trebuie să mai facem străzi, rigole, o piață în Sasca Montană, sală de sport. Acestea sunt prioritățile noastre!“, a concluzionat primarul comunei Sasca Montană.

JCS-Denis Dutca