Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Reptila ajunsese în baia imobilului iar proprietarii, speriați, au cerut ajutor la 112!

Atunci când găsești în gospodărie un șarpe, este indicat să ceri sprijinul autorităților, sfătuiesc jandarmii cărășeni după o pățanie de marți, din cartierul reșițean Câlnic.

O persoană a solicitat sprijin prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sesizând faptul că în locuința sa a pătruns un șarpe de aproximativ 70 de centimetri.

„În aproximativ 10 minute, patrula de jandarmi a ajuns la fața locului și a reușit să prindă reptila. Aceasta se afla în baia imobilului, pe o etajeră. În situații similare, le recomandăm cetățenilor să nu se apropie de reptile și să solicite sprijinul instituțiilor abilitate“, au transmis jandarmii cărășeni.  

JCS-A.M.