REȘIȚA – Parohia Sf. Iosif cel Nou de la Partoș își sărbătorește ocrotitorul în zilele de 14 și 15 septembrie. Cu acest prilej, de la Catedrala Episcopală din Caransebeș, va fi adusă spre închinare racla cu părticele din moaștele sfinților Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, și Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei!
Astăzi, la ora 17:30, va avea loc întâmpinarea și așezarea în biserică a Sf. Moaște, urmate de privegherea de la ora 18. Programul continuă mâine dimineață începând cu ora 8:30, când sunt programate ceasurile și acatistul Sf. Andrei Șaguna. De la ora 10:00, un sobor de preoți va oficia Sf. Liturghie, după care, la ora 12:00, va urma litia mică.
JCS-I.I.