Caraş-Severin, Romania

Sponsori competitivi, stadion de două stele, gazon impecabil, programe de meci atractive, steguleţe cu însemnele clubului, dar echipa de mâna a doua. Aceasta a fost „reţeta” cu care s-a prezentat Mureşul Deva la revenirea în liga secundă, iar rezultatul a fost numai pe jumătate mulţumitor.

Echipa pregătită de Gică Barbu a fost copleşită de emoţii şi de miza jocului şi nu a reuşit decât o remiză, scor 1-1, cu FC Bihor, care a stricat sărbătoarea pe care o planificaseră oficialii clubului.

Reuşite şi… gafe

Jucătorii Mureşului au dat încă din start senzaţia că le cam tremură gleznele. S-a văzut clar că încercările pline de elan ale lui Biţiş (min. 2) şi Lintaru (min. 5) care au tras la poartă sunt doar tentative de auto-încurajare şi de eliberare de emoţii.

Când oaspeţii şi-au arătat colţii prin Lukacs (min. 6) echipa deveană s-a clătinat ca după un croşeu în barbă. Totuşi, jocul avântat al devenilor a fost răsplătit în minutul 16 prin golul lui Vârtic.

Avantajul de un gol putea fi dublat în minutul 18, dar Vaida a fost trădat de lipsa de experienţă şi a ratat, deşi a scăpat singur cu portarul. După aceste momente reuşite, Mureşul şi-a arătat slăbiciunile.

A fost întâi gafa lui Dosan care l-a scăpat pe Bucur, iar acesta i-a pasat lui Lukacs care a înscris, dar golul a fost anulat corect pe motiv de ofsaid. A urmat eroarea lui Pisoiu care i-a permis lui Opriceană să tragă periculos de la 18 metri, însă a salvat Rahoveanu.

Pe urmă fundaşii centrali au pus Mureşul la podea, pentru că nu l-au marcat strâns pe Gongolea (min. 33), iar acesta a reluat cu capul în plasă din centrul careului lovitura liberă executată de Andor.

Repriza secundă a avut un scenariu invers. A început cu câteva acţiuni periculoase ale oaspeţilor şi s-a încheiat cu o dominare haotică pe final a devenilor. FC Bihor a ratat prin Lukacs (53) şi Gongolea (54), iar Mureşul a forţat victoria în prelungiri, dar nu a avut nici forţă, nici luciditate să marcheze.

Mureşul Deva – FC Bihor 1-1

Stadion: Cetate, Teren – impecabil;

Spectatori – 1.200. Timp – călduros.

Au marcat: 1-0, Vîrtic, (min. 16) a şutat imparabil din careu o minge respinsă de portarul advers; 1-1, Gongolea (min. 33) a reluat cu capul de la 10-11 metri peste portar o centrare dintr-o lovitură liberă executată de Andor.

Mureşul: Rahoveanu – Dosan, Cireş, Vaida, Vârtic – Sava, Baciu (69 Bunea), Biţiş, Pisoiu – Păcurar (63 Szemelly), Lintaru (74 Coman). Antrenor – Gică Barbu.

FC Bihor: Lipitor – Andor (63 Florea), Muscă, Gongolea, Lorincz – Opriceană, Târcă, Mihu, Bucur – Lukacs (88 Radu), Săndulescu (63 A. Achim). Antrenor – Gheorghe Silaghi.

Ciprian Marinuţ

[email protected]