Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – După ce în septembrie fotograful documentarist Erwin Josef Ţigla prezenta publicului reşiţean imagini surprinse pe coasta Dalmaţiei, la Split, în Croaţia, luna aceasta ne surprinde cu o nouă expoziţie.

De această dată, este vorba despre oraşul Sao Paulo, din Brazilia, pe care Erwin Josef Ţigla l-a vizitat în această vară, prin prisma funcţiei pe care o deţine, cea de preşedinte al Asociaţiei Caritative «Sfântul Vicenţiu de Paul» din Europa de Est. Vernisajul expoziţiei a avut loc, miercuri-după-amiază, la galeria Direcţiei Judeţene pentru Cultură, iar pe simeze au fost expuse aproximativ 25 de fotografii.

În mare parte, imagini cu principalele obiective şi atracţii turistice din acest oraş. Documentaristul a declarat că, la începutul lunii viitoare, va vernisa o nouă expoziţie de fotografie, cu imagini din Rio de Janeiro.