Salt în timp, viteză mare și gură de... hidrogen - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Tren cu 150 de locuri, scurt, ușor, cu inerție mică, accelerează și frânează ușor, parcurge distanțele repede. Sunt ultimele tendințe în materie de transport feroviar în Europa, pe care primarul Ioan Popa le vrea pe ruta Reșița-Voiteni-Timișoara, cu ramificație Voiteni-Stamora Moravița!

Metroul SA a semnat recent contractul de servicii pentru modernizarea liniei, servicii care vor arăta și ce garnituri se potrivesc pe linia în cauză. „Dacă tot am rămas în urmă 30 de ani, cred că ar fi mai indicat să facem un upgrade la ce se întâmplă astăzi în lume, nu să repetăm toate etapele. Așa cum am făcut și-n domeniul internetului, unde România are una dintre cele mai mari viteze pentru că l-a pus la final pe cel mai bun. Putem face asta și-n domeniul căilor ferate”, și-a argumentat primarul preferința pentru trenul cu propulsie pe hidrogen.

La momentul actual, ruta amintită e „un amestec de nostalgie și surprindere, cu stații uitate în timp și obiecte care și-ar găsi locul într-un muzeu”, în exprimarea primarului. Realitate de care s-a convins împreună cu echipa Metroul SA, alături de care a parcurs traseul cu drezina pusă la dispoziție de Regionala CFR Timișoara. Subfinanțarea tot mai scăzută din ultimii 30 de ani, cedarea traseelor secundare către operatori privați care nu s-au preocupat prea tare de calitatea serviciilor sau sistemul de subvenționare și-au pus adânc amprenta asupra liniilor.

Realitatea e bine cunoscută și lui Adrian Istrati, directorul Regionalei CFR Timișoara. Acum 16-17 ani, CFR a predat operatorilor privați o serie de linii secundare. În ultimii ani, unele dintre ele au revenit CFR-ului, 14 doar pe raza Regionalei Timișoara, printre care rutele Berzovia-Oravița, Oravița-Iam sau Caransebeș-Oțelu Roșu, pe care societatea națională nu poate asigura transport, dar pe care trebuie să le administreze. Motiv pentru care Istrati salută inițiativa Primăriei Reșița de a moderniza linia în cauză prin parteneriatul cu Primăria Timișoara și Consiliile Județene Caraș-Severin și Timiș.

Primarul Reșiței consideră ca deficitar și sistemul actual de subvenționare, în funcție de kilometrii parcurși. Concret, anul trecut au fost vânzări de bilete de 28 de milioane de euro și subvenții de 100 de milioane. „E principalul motiv pentru mizeriile de trenuri pe care le vedeți pe liniile secundare, în care nu urcă nimeni pentru că sunt inacceptabile. Trebuie subvenționat numărul de călătorii și atunci operatorii vor veni cu trenuri mai bune, oamenii vor începe să circule cu ele”, e de părere Popa.

Până să vină trenul pe hidrogen, Primăria Reșița a început demersurile pentru a se califica pentru operațiuni pe calea ferată. Concret, TUR-ul va face și transport feroviar. Primăria Karlsruhe va pune la dispoziția TUR-ului trei garnituri cărora, în prezent, li se atașează generatoare diesel de curent electric. Astfel vor putea funcționa electric tot timpul, deopotrivă pe linie electrificată și neelectrificată. Garnituri cu care TUR-ul își va face ucenicia până să treacă pe propulsie cu hidrogen. „Beneficiem de sprijinul lui Werner Henn, un reșițean stabilit în Baden-Baden. Vom folosi trenurile pe calea ferată Reșița-Timișoara ca să ne putem licenția până la finalizarea proiectului în care sper că vom beneficia de trenurile cu hidrogen. Până la sfârsitul acestui an vom avea garniturile și vom fi licențiați”, a încheiat Popa.

JCS-Ionel Ivașcu