REȘIȚA – Cupa „Moș Crăciun” la handbal feminin pentru junioare III și IV a avut loc în weekend la noua sală de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița. La startul competiției s-au aliniat două echipe de la C.N. „Mircea Eliade”, două formații de la Golden Kids Bocșa și echipa de handbal fete de la Școala Gimnazială Nr. 2 Reșița.
La finalul turneului, la junioare IV, pe primul loc s-a clasat Golden Kids, echipa C.N. „Mircea Eliade” s-a clasat pe locul 2, iar podiumul a fost completat de Școala Gimnazială Nr. 2 Reșița. La final, Slageana Radosavlevici a fost desemnată cel mai bun centru, iar Flavia Tîmpa a câștigat titlul de cel mai bun pivot. Ambele sportive sunt înscrise la Școala Gimnazială Nr. 2 Reșița și joacă handbal la echipa Liceului Teoretic Traina Vuia, pregătită de profesoara Lucia Moruț.
„Vreau să mulțumesc părinților pentru sprijinul acordat, colegilor de la Colegiul Național Mircea Eliade pentru invitație și nu în ultimul rând fetelor mele pentru prestația avută. A fost un turneu de bun augur înainte de a intra în pauza competițională și nu am decât cuvinte de laudă la adresa fetelor mele. De asemenea, mă bucur că am reușit să câștigăm și am trei premii speciale: Iasmina Miloș a fost desemnată cea mai tehnică jucătoare, Cristina Popescu cel mai bun inter dreapta și Irene Coste cea mai bună extremă stânga”, a declarat Bogdan Ionuț Bosioc, antrenorul echipei A.C.S. Golden Kids Bocșa.
Competiția a fost organizată de Marin Dădulescu, profesorul de educație fizică și sport de la C.N. „Mircea Eliade”.
Ștefan Moraru