Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Miercuri s-au încheiat la Călimăneşti-Căciulata, semifinalele Campionatului Naţional de şah pentru copii până la 14 ani. La finalul întrecerilor, toţi trei reprezentanţi ai şahului reşiţean au reuşit să se califice în finalele competiţiei, programate în luna aprilie 2012.

Este vorba despre Andru Mihai Buga (categoria 10 ani), cu 6,5 puncte, din 9 posibile, David Datcu Goiceanu, 6,5 puncte, şi Daniel Cristian Pădurean, 6 puncte, ambii la categoria de vârstă copii 12 ani. „Sportivii noştri s-au mişcat foarte bine, ne-a declarat Valeriu Grozav, cu două sincope, în rundele a patra şi a cincea, şi au reuşit să se califice pentru fazele finale“.