La start s-au prezentat, conform specialiştilor, opt dintre cei mai buni jucători, fete şi băieţi, între 9 şi 13 ani, din Reşiţa. A lipsit Daniel Cristian Pădurean, plecat din localitate. Şi-au disputat întâietatea, în două grupe, patru fete şi patru băieţi. Iar iniţiatorul concursului, maestrul Valeriu Grozav, component al echipei Muncitorul Reşiţa, din Superliga României, a stabilit să se joace în sistem turneu, fiecare cu fiecare, câte două partide.
„Am considerat că sportivii trebuie să aibă cât mai multe meciuri şi, de ce nu, fiecare să aibă şansa revanşei, ne-a precizat Valeriu Grozav. Şi, cred că totul a fost în regulă, într-o atmosferă de deplină sportivitate, cu mari ambiţii şi emoţii“.
La finalul celor şase ore de întreceri s-au stabilit şi cele două clasamente. Fete 10 ani: 1. Anna Diana Colonescu, 5 puncte; 2. Daria Maria Zglimbea, 3 puncte; 3. Iulia Francesca Kovacs, 2,5 puncte; 4. Noemi Penzeş, 1,5 puncte; Băieţi până la 13 ani: 1. Andru Mihai Buga (8 ani şi 8 luni), 6 puncte; 2. Ion Dorian Burciu (10 ani şi 2 luni), 3 puncte; 3. David Datcu Goiceanu (9 ani şi 2 luni), 2 puncte; 4. Daniel Korcsek (13 ani şi 4 luni), 1 punct.
Toţi jucătorii au primit diplome personalizate, iar cei doi câştigători au fost recompensaţi şi cu „Trofeul Zeiţa Victoriei“.
