REȘIȚA – Într-un interviu acordat în exclusivitate, maestrul Sabin Păutza ne-a dezvăluit câteva lucruri importante despre viaţa sa, despre cei 50 de ani de carieră şi reîntoarcerea acasă, despre responsabilitatea de a duce renumele României pe scenele lumii.
JCS: La Reșița un liceu vă poartă numele. Reșița găzduiește un festival care vă poartă numele. Ce înseamnă asta pentru dv.?
S.P.: Sunt măgulit și încântat că lumea apreciază o activitate de mai bine de 50 de ani. Faptul că m-am întors acasă, după atâția zeci de ani de „pelerinaj” prin lume, vine să încununeze această activitate cu un festival care e foarte bine primit, care scoate la lumină tineri de mare talent, aflați la început de drum, pe care noi îi promovăm și-i încurajăm.
JCS: Cum ați sintetiza cei 50 de ani de carieră?
S.P.: Nu am ales-o eu, ea te alege pe tine. În tinerețe, am făcut de toate: am fost fotbalist, am fost agricultor, acum sunt fermier. Pentru mine, muzica a fost o condiție a existenței mele, pe care n-o văd fără muzică. E felul meu de a comunica cu oamenii, de a mă apropia de ei. Scriu pentru oameni, nu pentru mine.
JCS: Sunteți deopotrivă, compozitor, profesor, dirijor. Care ipostază vă definește cel mai bine?
S.P.: Am simțit întotdeauna că se completează una pe alta. Dacă ești dirijor, ești mai bun compozitor. Esți un dirijor special, dacă ești compozitor. Ești și una și alta dacă ai lucrat zeci de ani cu studenții.
JCS: Ați fost prezent pe marile scene din lume ducând astfel renumele României. Ce înseamnă asta pentru dv.?
S.P.: În primul rând, e o mare responsabilitate. Apoi, e o satisfacție pentru că poți să arăți ceea ce poporul român are mai bun, ca un mesaj către alte națiuni și culturi. Întotdeauna m-am simțit în postura de ambasador. Apropo de asta, acum câțiva ani, am fost invitat de Ambasada României la Washington la festivitățile de 1 Decembrie. Am ajuns la o petrecere cu invitați congress-meni, actori, cântăreți. Când am intrat în sală, am recunoscut pe loc vreo 50 de fețe și m-am întrebat ce căutam eu acolo. A venit la mine o tânără cu un aparat de filmat. M-a recunoscut pentru că fusăse la un concert de-al meu și făcuse un interviu cu mine. A vrut câteva cuvinte de la mine și prima mea frază a sunat cam așa: „Am văzut atâtea fețe celebre aici încât numai despre mine n-am auzit”. Le-a plăcut atât de mult asta încât, a doua zi, s-a dat în New York Times, la NCN etc. Același lucru îl simt acum pentru că se vorbește așa frumos despre mine încât se spune ceea ce nici eu nu știam despre mine. Stai cu tine însuți o viață întreagă dar alții te văd din altă perspectivă. Așa aflu lucruri noi despre mine care 99% erau adevărate.
JCS: Ați confirmat la o vârstă foarte fragedă. Ce-i trebuie unui tânăr care vrea să vă calce pe urme?
S.P.: Să șlefuiască diamantul. Dacă te naști cu diamantul, Dumnezeu îți spune că, peste 70 de ani, vrea să-I arăți ce-ai făcut cu el. Poporul român a excelat mereu în artă și-n toate domeniile. Dar unii tineri nu înțeleg asta și nu-și folosesc talentul pentru că e o datorie să-l cultivi până în ultima zi a vieții tale. Le spun studenților mei că eu acum studiez mai mult decât la 20 de ani. Atunci mi se părea că știam tot, acum am ajuns la vârsta când știu că nu știu.
JCS: Cum vedeți cele întâmplate la Opera Națională din București?
S.P.: Îl cunosc pe Tiberiu Soare, care este un tânăr de mare talent. Cred că a greșit acceptând o asemenea poziție și încercând să rezolve o situație care este de nerezolvat de vreme ce atâția miniștri n-au reușit. E deprimant și regretabil că artiștii noștri de valoare sunt neglijați. Am văzut o emisiune cu Patrichi, care nu demult a murit neîmpăcat pentru că ministrul Culturii nu l-a primit. Vroia să pună o vorbă bună pentru artiștii noștri care, unii dintre ei, sunt neglijați iar la bătrânețe ajung pur și simplu într-o stare jalnică din toate punctele de vedere. Asta pentru că autoritățile nu-i apreciază și nu știu să cultive oamenii de valoare. E regretabil că se întâmplă așa ceva. Opera Română a fost întotdeauna o instituție extraordinară, care ne-a făcut cinste iar acum a ajuns într-o asemenea situație.
JCS: Deschiderea festivalului a cuprins și un recital al trupei rock „The Road Band”. Cum vi s-au părut?
S.P.: I-am văzut în locația unde cântă și mi-au plăcut foarte mult. Există ideea de a colabora cu ei, de a scrie ceva pentru ei pentru că sunt, într-adevăr, foarte buni și sunt ai noștri. Anul viitor ar putea chiar să participe și la Eurovision.
JCS: Câteva cuvinte pentru iubitorii muzicii, artei, frumosului.
S.P.: Muzica începe acolo unde cuvântul nu mai are putere. Să găsească timp și pentru asta pentru că noi avem muzică foarte bună în toate domeniile. Muzica trebuie să facă parte din viața noastră așa cum trebuie să citești o poezie bună sau să privești un peisaj frumos. Avem nevoie de asta și recomand tuturor cu căldură să găsească timp pentru asta.