Legislativul caransebeşean a completat, de curând, Hotărârea nr. 42/29.02.2007, privind achiziţionarea serviciilor de furnizare şi montare a 19 staţii de autobuz.
Astfel, în cartierul Balta Sărată, staţia de autobuz va fi amenajată în zona fostei pieţe cu sens giratoriu şi va avea o suprafaţă de 95mp. Pe Calea Severinului vor fi două astfel de spaţii pe sensul de mers spre centru, în dreptul imobilelor cu numerele 147 şi 115, iar pe celălat sens, la nr. 59 şi la nr. 82.
Pe Calea Orşovei, autobuzul va opri în faţa imobilului cu nr. 21. Pe „Libertăţii“ vor fi amplasate staţii în dreptul Liceului „Traian Doda“ şi al Grupului Şcolar Forestier. Câte două staţii de autobuz vor fi amenajate pe străzile Nicolae Bălcescu (la intersecţia cu „Cazărmii“ şi în faţa fostului club „C.F.R.“) şi Şesu Roşu (ambele în faţa gării).
Cele mai multe amplasamente vor fi realizate pe strada Ardealului, şapte la număr. Spre cartierul Pipirig, staţiile vor fi amplasate la Palatul Koronghy, în preajma podului peste Potoc, în faţa blocului 164 şi în zona fabricii Caromet.
Pe celălalt sens, au fost alese parcelele din dreptul magazinului Plus şi al imobilelor cu numerele 17 şi 85.
Iulius Pîrvu
